lectie de curaj (la 4 ani) partea a doua

Poate ca titlul suna a "prea mult" , dar pentru mine a fost o adevarata curajoasa! M-a luat cu brio...
Dupa cum spuneam in prima parte, Karine a adormit bustean...noi mai putin...Am reusit sa dormim cateva ore chinuite(3-4).La ora 6 ne-am trezit cu greu.Bagajul era pregatit de cu seara.La 6.40 am trezit copila...care s-a trezit ca un ingeras...Am imbracat-o si am plecat.Nu trebuia sa manance si sa bea nimic timp de 6 ore inainte de a intra in blocul de operatie.Avea pe Suze in gura si "mesteca" la ea. La 7 fix am pornit, cu gandul ca poate evitam putin din trafic. Am ajuns la 8.20. Ne-am prezentat la urgente. Pareau ca nu stiu cine suntem si de unde venim...A trebuit sa repetam de cateva ori catorva persoane diferite...hmmm.Eram calmi.Intelegeam ca e un alt schimb si ca, na...n-au avut timp sa preia toate dosarele...Pe la 9 vine vestea "nu avem locuri nici acum" Cool...M-am cam enervat.Le-am cerut transferul la un alt spital sau alta clinica privata sau macar lista cu alte clinici care efectueaza aceasta operatie. Au zis sa mai asteptam 45 de minute pana vin si ceilalti medici ca sa vedem ce si cum.La traficul din Paris la ora aia oricum n-am fii putut ajunge la un alt spital mai repede de 45 de minute si acolo ar fi trebuit sa refacem toate cele (dosarul complet) ca si cum am fii fost atunci veniti in urgente.Ne spun ca suntem prioritari cum avem deja dosarul facut...ok...
Va imaginati cat de lungi erau minutele...Stateam in sala de asteptare...Vine una(o asistenta) sa-i ia temperatura si tensiunea...Pana la urma vede ca are dosarul si nu-i mai face nimic. Se face 10.Trecusera cu brio cele 45 min. ne deplasam sa vedem ce si cum...Inca nimic. Pe la 10.30 apare doctorita(internista cred) pe care o vazusem cu o zi in urma si care ne spusese sa venim a doua zi la 8.30.Isi cere scuze (macar atat) spunandu-ne ca de dimineata da telefoane sa gaseasca un loc in spital...dar ca e full si ca fiind dimineata infirmierele se ocupa mai intai de pacienti si apoi de "pregatirea" camerelor.Cool!!!Dar, de ce ne-ai chemat de la 8.30???Copilul ar fii putut macar sa mai doarma, daca de mancat tot nu are voie...Pleaca spunand ca ne tine la curent.Mai vine cineva(tot doctorita cred) care ne spune acelasi lucru. Spunea ca blocul operator e pregatit, dar cum nu avem camera, nu poate intra in bloc....
Am uitat sa spun ca in seara de duminica mi s-au parut ok medicii si toti ceilalti.Erau tineri si pareau de incredere. Acum insa se vedea clar lipsa de comunicare intre diferitele departamente!
In cele din urma, pe la 11.30 avem o camera. Vine infirmiera care urma sa aiba grija de noi sa ne conduca in camera(era o camera provizorie din cadrul unui alt departament-nu cel de ortopedie pediatrica-) .Franck a plecat sa faca actele de internare(in sfarsit) pentru a putea intra cat mai repede in bloc, iar noi ne-am instalat in camera. Apoi i-am facut dusul Karinei (cu betadina, cum se face aici inainte de a intra in blocul operator).imi spuneam...gata, in maxim jumatate de ora intra in bloc...:(...ma bucuram si eram trista...
La dus..."Dar de ce samponul asta miroase asa urat?Trebuia sa luam noi de acasa" :)) A trebuit sa-i explic ca e dezinfectant, ca omoara microbii...Noroc ca nu a trebuit sa o spal si pe cap.Si nu i-am spalat nici fata cu betadina.Nu suporta mirosul.Apoi i-am dat "rochita pentru sala de operatie" care nu era pe masura ei :) Innota in ea, dar ea a fost foarte incantata de ea :)
Back in the room.(dusul nu era in camera...aveau doar cadita pentru bebelusi si Karine nu mai intra in ea) Franck venise intre timp. Karine foarte vesela.Statea in pat cu OUI-OUI si Pinocchio si pernita ei, imbracata cu "rochita" careia a trebuit sa-i fac cateva noduri ca sa nu atarne pe jos :D. Incepuse sa i se faca foame. Intreba mereu cand mancam ca ei ii e foame. A zis ca ea vrea cartofi prajiti cu sandwichuri.Ii explicam ca trebuie sa aiba putina rabdare, ca trebuie sa mergem sa reparam degetelul si apoi, dupa ce se trezeste, poate manca. Totul in ordine. A trecut o alta doctorita spunandu-ne ca in curand trebuie sa mergem in bloc.Apoi o alta asistenta care ii lua temperatura si tensiunea.Se face 12.30, 13. Eu nu mancasem si nu bausem nici eu nimic toata ziua.Franck mancase ceva cereale pana sa se trezeasca Karine. Deja imi pierd rabdarea. Vorbesc cu un asistent( cred) care era in camera de garda.Cerem sa stim ce se intampla.Ni se spune ca e blocul ocupat.Ok...macar spuneti-ne o ora aproximativa...Nu va putem da o ora aproximativa.Deja eram eu enervata, Franck tensionat.Se facuse ora 14 si inca nimic.Nu era posibil asa ceva!!Trecusera 22 de ore de cand venisem in serviciul de urgente! Ne-am spus clar nemultumirea!!Au zis ca fac tot ce pot! Ok, dar vrem sa stim cat mai repede! Copilul e nemancat nebaut! Putea lua linistita micul dejun!!! Este inacceptabil!!! Inteleg si par sa ne compatimeasca( cum sunt francezii...incearca sa aplaneze conflictele...zic ca tine, fac ca ei) In cazul asta poate nici nu va fii operata azi.Nu ne pot da un raspuns.spun ca apar cazuri mai grave care trec inainte.Ok, dar de ce ne-ati chemat de la 8??(unul din medicii care se perinda pe acolo, ne spusese ca intr-adevar a fost o mare greseala sa ne chme de la 8 stiindu-se foarte clar ca abia in sfarsitul diminetii se pot elibera camere...cool!! ) Tragem concluzia ca se comunica foarte greu intre departamente (ortopedie, urgente, bloc operator) .Nu ne contrazic.
Karine in schimb era foare calma...Ii citeam povesti(ba eu , ba papa), faceam teatru de papusi cu Oui-Oui si Pinocchio si ea radea in hohote...Momentul de gratie a fost cand papa a inceput sa-i citeasca Pinocchio in romaneste! "Nu e bine asa!" si radea...Apoi l-a rugat sa spuna in franceza(nu suna deloc bine "romana" lui papa :D )...Mai se uita la desene pe telefon...Era foarte calma si cuminte.doar ca ii era foame si intreba mereu "Dar noi cand mancam?"In cele din urma...pe la 14.45 adoarme copilul.Vine asistenta pt tensiune si temperatuta.O fac foarte clar sa inteleaga ca abia a adormit( cred ca am fost destul de "raspicata") Nu a deranjat-o.Pe la 15 apare doctorita care ne luase in primire o data cu camera.ne intreaba daca e totul ok? Noi...?????....
Si vede ca fata inca nu fusese operata!Se enerveaza si pleaca glont catre telefon.O aud tipand. Cerea blocului operator sa faca imediat loc."Copilul e nemancat si gata de operatie!Ce mai asteapta???"probabil cei din telefon spun ca trebuie dosarul de la anestezie..si dusul ca o aud pe doctorita spunand "Ce anestezista?A fost deja vazuta aseara.Si a facut si dus de la ora 11 cu mama ei!" inchide si vine la noi cerandu-si scuze.Fusese prinsa cateva ore intr-o sedinta.A spus ca urcam acum in bloc.Vine asistenta si ii pune iar un "supozitor lichid". Karine se trezeste intre timp...apoi e asa...motaia.
Urcam....o aseaza pe pat si vine si momentul cand trebuia sa o lasam sa plece fara noi...Mie personal imi venea sa plang, dar stiam ca nu trebuie sa ma simta moale ca e de rau.I-am explicat.
-"Karine, mama si papa nu mai pot merge mai departe cu tine.mergi cu madame si apoi o sa suflii intr-un balon, iti pun o masca pe fata..."
-"Dar, de ce? Eu vreau cu tine!"
Upss...momentul de care imi era cel mai frica! :( Ma tinea strans de mana...OMG!Ce fac???
-"Mama nu are voie sa treaca ca nu a facut dus ca tine!Eu sunt plina de microbi"
Simteam ca lumea din jur se grabea....O pupacesc!
-"Uite, te tii strans de bara asta, da pui? Si stiu ca esti o fetita curajoasa!O sa adormi si cand te trezesti mama si papa or sa fie langa tine..."
Am pupacit-o amandoi si a plecat...
Cumplit...Nu pot sa descriu ce sentiment ...
Nu ma gadeam decat la minutele alea lungi prin care a trecut biata mea copila din momentul cand a plecat de langa noi si pana au adormit-o...Eu, cand am fost operata stiu ce sentiment ciudat si cum ai chef sa te ridici si sa o iei la fuga, dar ea? O fetita de 4 ani....:(
Dar ea era foarte calma si nici nu a plans(am intrebat-o dupa ce a iesit).
Nu stiu exact cat a durat...Stiu doar ca asteptam si ma plimbam pe culoar.Vine doctorita.Spune ca totul e ok.Vorbea cam mult.Ca operatia a decurs bine, ne-a descris ce au facut...dar ca nu garanteaza ca nu va ramane nicio cicatrice.Vom vedea in timp in functie de fiecare.Printre altele zice ca sa nu ne speriem daca auzim plangand ca sunt obligati sa o trezeasca.
-Cum? E deja treaza???
-Nu isi va aminti nimic!
-Dar i-am promis ca sunt langa ea cand se trezeste!
-Intrebari ceva?
-Cand pot sa merg la ea???
Merge sa vada ce si cum si in urmatoarele 5 minute intram in sala de reanimare.Aici nu putea intra decat unul dintre parinti, asa ca Franck a ramas afara asteptand.Intru...Era legata cu tot felul si cu un furtun in aer ce pompa oxigen cred.O iau de manuta.Dormea cred.Dar in cateva minute sau secunde incepu sa clipeasca...nu stiu cat era ceasul.16 sau ceva mai devreme...
Clipea, dormea...si tot asa.Vorbeam cu ea si parea ca aude si intelege tot.Dupa ceva timp se trezeste cu ochii mari curioasa sa vada ce e in jur...:) Ii explica sa nu-si faca griji, ca gata i-au schimbat pansamentul si ca suntem aici pana se trezeste de tot. primul lucru care l-a spus, dupa ce s-a dezmeticit a fost "Et on peut manger maintenant?"(Si putem manca acum?) :)) M-a facut sa rad :) Mai trebuie sa asteptam putin.Intreb si mi se spune ca la 17.30 poate bea si la 18.30 poate manca.Apoi resin spunand ca incepand cu 18.00 poate manca.
Isi revine foarte repede.Stateam la povesti amandoua.Ne uitam pe pereti(unde erau tot felul de chestii .Eu am spus ca sunt desenate si ea m-a corectat spunandu-mi ca sunt lipite! si avea dreptate...cred ca eram eu sub efectul anesteziei nu ea! :D ) si la ursuletii agatati pe dispozitivele medicale.era si un bebelus in sala pe care karine l-a privit cu foarte mare atentie.Tot veneau si ieseau pacienti.Erau mai multe blocuri operatoare si sala de reanimare avea vreo 6-7 pacienti.Se facuse 17 si ne plictisisem.Karine tot vroia sa se ridice sa se uite in jur.Cam greu.Avea la un piciorus nu stiu ce, la altul i se monitoriza tensiunea, 3 electrozi pt ritmul cardiac, perfuzia intr-o mana si pansamentul la cealalta.Eu una puteam sa mai stau.Eram cu ea, era bine...doar ca ii era foame si vroia sa mergem mai repede in camera plus ca papa astepta pe hol(i-am dat mesaje si i-am trimis fotografii, dar el inca nu o vazuse live)
Iar probleme...tot nu aveau camere libere(ne pusesera sa plecam din camera provizorie spunand ca pana iese din operatie o sa fie o alta camera libera)...in fine.La 17.30 ne intoarcem in aceasi camera. :)...Ii era sete...a baut muuultaaaa apa.I-am dat cate o gurita si pe o perioada mai lunga , dar ii era sete.Papa pleaca sa cumpere de mancare(si noi eram morti de foame si sete si abia acum incepeam sa realizam)
Ii aduc de mancare si de la spital...compot, iaurt, suc...dar fata mea daca nu e ceva ce cunoaste , nu se prea atinge.Compotul era mere-banane, nu s-a atins(trebuie sa fie mere-mere si andros alta marca nu!!), iaurtul la fel...A baut sucul si a venit papa cu sandwichuri si cu mancarea pregatita de mine de acasa.A ras 2 sandwichiuri mari!!!Ii dadeam cate putin, cu frica, dar cerea mereu!Apa multa si suc si a mai mancat si mandarina si danette.
Toate bune, doar ca inca era monitorizata si nu se putea juca cu parul...asa ca mama a trebuit sa stea la cheremul ei! (fata mea se joaca cu parul, ca si mine de altfel...sunt multe "dezbaterii pe tema" eu zic ca e un simplu tic si atat!) Asa ca stateam cu capul aproape de mana ei ca sa se poata juca :D. Acum era ok...Stiam ca pe la 22 ne face iesirea si putem pleca.Asteptam sa ni se dea verde.Noi eram rupti de somn(eu cred ca am adormit pe scaun si cu capul pe pat,Franck atipea pe scaun) iar karine in plina forma! Se uita la desene si striga la noi sa ne trezim :D ca ei nu-i e somn ca a dormit deja! :)
9.45 se duce Franck sa vada ce si cum....Imediat vin sa ne faca iesirea(raspunsul).Imediatul asta a durat vreo ora :D In sfrasit isi iesise si Franck din minti .Era nervos si s-a dus sa se "certe" cu ei....Eu fusesem nervoasa de dimineata.Acum sincer, iafara ca eram obosita si ca ma durea spatele....buf...eram zen :)
Aproape de 23 iesim! Youpiiiiii!!!
Franck se duce inainte sa ia masina si noi usor spre poarta spitalului....
Fata mea- "C'etait bien si papa etait avec nous!"("Era bine daca era si papa cu noi")
-"Dar de ce??S-a dus doar sa ia masina"
-"Parce qu'il me prendrait dans ses bras!"("Pentru ca m-ar fii luat in brate")
-:) "Vrei in brate?"
-"Da!"
Eh? Diplomata...o ia de la distanta sa ajunga la punctul sensibil...Am luat-o, na!Da-l incolo de spate!N-are decat 19 kilograme. :D
Si pe la 11.40 noaptea am ajuns rupti acasa si am dormit (aproape bustean) toti 3 pana a doua zi pe la 8.30 cand un"monstru mic" ne-a dat trezirea! :)